ADR Sud Muntenia, la prima întâlnire din cadrul proiectului TIMS
mai 24, 2022 at 10:45
În perioada 16-17 mai 2022, a avut loc la Graz, Austria, Kick-off meeting a proiectului „TIMS - Instruire în Sistemul de Management al Inovării pentru dezvoltarea sustenabilă a IMM-urilor”, finanțat în cadrul Programului Erasmus+, acțiunea cheie 2, KA220-VET- Parteneriate de cooperare în educația și formarea profesională. La evenimentul organizat în format hibrid de către partenerul austriac, Compania I.S.C.N. - Experți internaționali în software pentru rețele de colaborare, au participat reprezentanții partenerilor proiectului.
În prima zi a evenimentului au avut loc scurte prezentări ale partenerilor precum și prezentarea primelor activități ale proiectului, fiind stabilite etapele de implementare și responsabilitățile fiecărui partener. În următoarea zi a avut loc întâlnirea de steering committee (n.r. ședința echipei de management al proiectului) a partenerilor, în cadrul căreia s-au prezentat aspecte legate de managementul proiectului, diseminare, managementul calității și raportare financiară.
Proiectul TIMS se adresează persoanelor care au nevoie să dobândească cunoștințe pentru inițierea și implementarea ideilor sau proiectelor inovatoare în organizații, astfel încât sistemul existent de management al calității să fie extins la sistemul de management al inovației, în vederea lansării strategiilor competitive.
De asemenea, printre obiectivele proiectului se mai află și sprijinirea creării și accesul la căi de perfecționare pentru adulți, prin oferte de învățare adaptate, special concepute pentru mediile IMM-urilor; creșterea interesului adulților pentru mijloacele de perfecționare prin strategii eficiente de îndrumare și motivație, pentru a se asigura acces la învățarea relevantă pe tot parcursul vieții; promovarea inovației în IMM-urile europene ca principal instrument pentru facilitarea sustenabilității, învățarea pe tot parcursul vieții și adaptarea la schimbările la nivel european (cum ar fi criza pandemică); extinderea și dezvoltarea competențelor de instruire și a persoanelor care sprijină cursanții adulți, prin îmbunătățirea metodelor și instrumentelor de predare prin utilizarea eficientă a soluțiilor inovatoare și a tehnologiilor digitale.
Contractul de finanțare se va derula pe o perioadă de 28 de luni, în intervalul martie 2022 - iunie 2024 și va avea o valoare aproximativă de 300.000 euro, din care bugetul ADR Sud Muntenia va fi de circa 32.000 euro. Consorțiul proiectului este format din 7 parteneri: Asociația letonă pentru calitate (Riga, Letonia) care este coordonator, Institutul ISQ (Porto Salvo, Portugalia), Compania I.S.C.N. - Experți internaționali în software pentru rețele de colaborare (Graz, Austria), Compania de consultanță în soluții tehnico-profesionale (Zaragoza, Spania), Tournis Consulting (Agios Stefanos, Grecia), Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia (Călărași, România) și Deloris Mundo Limited (Lagos, Nigeria).